Medalia pentru bărbăție și credință

Medalia pentru bărbăție și credință

edalia pentru bărbăție și credință, este o medalie românească instituită prin Decretul Regal No. 2812 din 3 noiembrie 1903 și modificat prin Înaltul Decret Regal No. 2523 din 12 octombrie 1904 care a fost conferită ofițerilor și agentilor de poliție care au dat dovadă de bărbăție și credință în îndeplinirea funcției sau oricărui funcționar public sau persoană particulară care va fi contribuit la menținerea sau restabilirea ordinei și siguranței publice, va fi adus servicii importante poliției, va fi salvat viața sau avutul unei persoane cu pericolul vieții sale, ori va fi săvârșit un act de bărbație sau credință.

În 1916, prin Legea privind instituirea Ordinului militar „Mihai Viteazul”, au fost modificate condițiile de acordare a acestei medalii participanților la campanii militare (Medalia Bărbăție și Credință cu însemne de război). Astfel, a fost instituită conferirea cu spade pentru fapte de arme meritorii realizate de militari și subofițeri, această medalie devenind ierarhic cea mai mică decorație ce putea fi acordată trupei.