Regele Carol I al Romaniei

Personalitatile din marele razboi

În cei 48 de ani de domnie (cea mai lungă din istoria statelor românești), Carol I a obținut independența țării, datorită căreia i-a și crescut imens prestigiul, a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituții specifice statului modern și a pus bazele unei dinastii. A construit în munții Carpați castelul Peleș, care a rămas și acum una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale țării. După războiul ruso-turc (1877-1878), România a câștigat Dobrogea (dar a pierdut sudul Basarabiei), iar Carol a dispus ridicarea podului peste Dunăre, între Fetești și Cernavodă, care să lege noua provincie de restul țării.

În timpul domniei regelui Carol I a avut loc un complot împotriva regelui, pus la cale, în anul 1870, de Candiano Popescu, care intenționa declanșarea unei revolte în 13 capitale de județ. Republica de la Ploiești a durat doar câteva ore, complotul fiind curmat în aceeași zi, când Candiano s-a predat autorităților. Candiano Popescu a fost grațiat de rege, apoi a intrat în armată și ca maior, a luat parte la războiul de independență ca șef al batalionului 4 vânători. A participat la asaltul redutei Grivița din 30 august 1877.

Spre sfârșitul domniei sale și începutul Primului Război Mondial, regele dorea să intre în război de partea Puterilor Centrale, în timp ce opinia publică era de partea Antantei. Carol a semnat un tratat secret în 1883, care lega România de Tripla Alianță și, deși tratatul trebuia activat doar în cazul în care Rusia imperialistă ar fi atacat unul dintre membrii tratatului, Carol era convins că cel mai onorabil ar fi fost intrarea în război de partea Imperiului German. În 21 iulie / 3 august 1914 a fost convocată o întrunire de urgență a Consiliului de Coroană unde Carol le-a comunicat acestora existența tratatului și și-a exprimat dorința sa. A întâmpinat o opoziție fermă din partea majorității membrilor Consiliului de Coroană. Carol I moare pe 27 septembrie/10 octombrie 1914. Viitorul rege Ferdinand, sub influența soției sale, regina Maria, a fost mai dispus să asculte opinia publică.

 

Regele Carol I al Romaniei