Benito Mussolini

18.10.1915

Benito MussoliniJurnal de război: 1915-1917

Dacă ți s-a părut interesant, poți cumpăra cartea de aici.

Vocea tunurilor de 149 mm este impozantă. Deto- narea obuzelor lor este aproape jovială în intensitatea ei. Cele de 210 mm au un muget scurt şi asurzitor. Urmează simpaticul nostru de 305 mm. Soseşte de departe, de dincolo de munţi, ca un pelerin. Trece pe deasupra capete-lor noastre, lent şi solemn. Poţi să-l urmezi după sunet, pe toată traiectoria sa. Noi nu auzim lovitura de plecare, prea îndepărtată, în schimb o auzim pe aceea de la sosire. Explozia unui obuz italienesc de 305 mm face muntele să tremure, nu altceva. Dacă tunetul artileriei inamice ne deprimă, acela al artileriei noastre este reconfortant.

Infanteristul nu are decât o singură dorinţă, anume aceea de a  auzi  mereu  vocea  tunurilor  noastre,  noapte şi zi. Atunci când tunurile austriece sunt cele care trag, iar ale noastre, cele care tac, bersalierii, nerăbdători, pro- testează împotriva artileriei noastre, căreia îi reproşează faptul că prea mult îşi economiseşte muniţiile. Acţiunea artileriei noastre a durat două ore.

Cei uşor răniţi, de exemplu loviţi în braţ, se pot deplasa singuri la infirmerie. Am văzut unul care, având carnea sfâşiată de exploziile obuzelor, îşi fuma liniştit ţigara. Niciun geamăt, niciun plânset! Este extraordinar! Este admirabil! Un mantovan, cu braţul aproape detaşat de trunchi de o explozie de obuz, a mers singur până la postul de prim ajutor.

Acest stoicism este datorat atmosferei speciale în care trăim. Niciun soldat rănit nu vrea să le arate camarazilor săi că îi este teamă să-şi vadă curgând propriul sânge. La baza acestei mentalităţi se află o raţiune mai profundă. Nu te lamentezi pentru o simplă rană când trăieşti continuu sub ameninţarea morţii. Rana este cel mai mic rău.